Esenta ordinii universale

Acest articol este disponibil si in: Engleză

Cu excepția câtorva cazuri aberante, omul nu înclină spre bine : ce zeu l-ar îmboldi să o facă? El trebuie să se învingă, să-și calce pe inimă pentru a putea săvârși cel mai mărunt act necontaminat de rău. De fiecare dată când izbutește, îl provoacă, îl umilește pe creatorul său. Iar dacă i se întâmplă să fie bun nu prin efort sau din calcul, ci prin natură, o datorează unei neatenții a cerului: se situează în afară ordinii universale, nu era prevăzut în niciun plan divin. Nu se știe care e locul lui printre ființe, și nici măcar dacă e o ființă. Să fie un spectru? – Cioran – Demiurgul cel rău

În fiecare seară, ne învățau cum să ne facem rugăciunea.
 - Închinați-vă așa, țineți mânuțele așa și acum spuneți rugăciunea de culcare.
Într-un fel de murmur repetam rugăciunea, îngenuncheate cu fețișoarele mici către o icoana cu Maica Domnului, care mi se părea atât de frumoasă.
Apoi într-o zi călduroasă, sau poate doar așa îmi amintesc, poate doar ceva se întâmplase în mintea mea de copil năucită de evenimente, mergeam încet, îmbrăcată în negru după mașina care îmi ducea părintele drag spre cimitir. Din acea clipă totul s-a contopit pentru totdeauna cu bunicii. Ca într-un un vis reamintit și șters din minte de atâtea ori, bunicii apăreau mereu proiectați în viața mea, ori de unde aș fi luat-o.

Repetată ca pe o poezie parcă, auzeam mereu cât de important e să fii cinstit în viață, și că niciun rău nu va trece nepedepsit. Câteodată nu reușeam să înțeleg, de ce toate ni se întâmplaseră nouă și cum avea acea ordine a binelui să ia întâietate în fața acelei lumii pline de răutate în care parcă toți subcombasera.

Într-o după-amiază de vară, în șprițul aceleași legi conform căreia virtuțile noastre contează încă în haosul acesta în jurul căruia lumea se învârtea, bunicul repara o veche păpușă denumită fals Barbie, punându-i picioare de lemn, modelate cu mâinile lui. Crescând mare mi-am dat seama că meritul de a închina spre bine este doar al acelora cu sufletul deschis. Inconștienta celorlați care trăiesc în extazul fals al bucuriei de a fi departe de divinitate, o atribuiam lipsei educație. Încă o fac. Libertatea de a-l umilii pe cel de lângă tine cu răutate, invidie, lipsa de neliniști datorită unei conștiințe goale, mediocritate, nu putea să își aibă salajul decât într-o lume haotică, care nu fusese nici pe departe înțeleasă. Privesc astăzi în jurul meu la toată lipsa de esență care ne înconjoară și nu pot decât să mă gândesc că bunicii mei au fost călăuziți de îngeri.